bogdan22

Cand te misti haotic in spatiu si cupula – masa gelatinoasa din ureche se zbate amarnic, muncind de zor, alaturi de ampule sa te aduca pe linia de plutire, este irefutabil ca orice incercare de reabilitare este futila.

 

Probabil ca lipsa cailor de accs este motivul pentru care acest lac format prin baraj natural, in urma unor alunecari de teren, isi pastreaza salbaticia, inca nealterata. Si Lacul Rosu are frumusetea lui, insa Lacul Cuejdel e mai mare, mai adanc si dupa parerea mea e mai spectaculos.

Cand am pornit din Piatra Neamt catre lac, singura dorinta era sa nu fie noroiul prea mare prin padure, insa am avut uriasa surpriza de a merge printr o zapada pana la genunchi. Desi sunt doar 20 km pe sosea pana in apropierea lacului si o diferenta de doar 300 m in altitudine, din momentul in care am inceput sa traversez padurea am intrat practic in alta lume.

O lume a serenitatii, a naturii neatinse de om, doar niste urme de TAF ce amintesc de impactul nefericit produs de om. Furtuna de zapada din urma cu 2 zile a facut ca pasii mei sa fie primele urme lasate in drumul catre lac, ceea ce nu a facut decat ca munca mea de lupta prin zapada sa fie mai anevoioasa.

Ca un fan declarat al lui Bear Grylls , am inceput sa ma simt ca un adevarat "Survivor" in acea padure deasa, intunecata si luptand prin zapada cleioasa. Oricum distractia a fost de scurta durata, deoarece sub zapada proaspata se aflau mici balti, acoperite de o pojghita subtire de gheata, care desi nu sunt chiar asa de solid tot nu putea suporta greutatea mea. Riscul de a te uda la picioare in mijlocul unei paduri, la 2-3 grade C, aflat la 2 km de masina si la inca vreo 10 km de semnal GSM , nu era deloc neglijabil, asa ca deja incepusem sa mi pun intrebari asupra bravadei mele de a initia o asemenea drumetie. Insa aparatul de fotografiat ce il aveam asupra mea, cerea dovezi si singurul mod de a le realiza era sa ajung pana la lac.

Asa ca, cu multa atentie am reusit sa ajung in poiana ce precede lacul si bucuros de a fi atat de aproape de destinatie mai ca am uitat ca mai trebuie sa ma si intorc, tot pe acelasi drum. Curand toata bucuria a palit cand am vazut niste urme prin zapada, primele de altfel de a lungul traseului meu, urme ce nu aveau nimic omenesc in ele, ba chiar as fi putut pune ambii bocanci in interiorul acelei urme.Aceste urme veneau din padurea deasupra lacului si coborau in paduricea de langa lac.

Din cunostiintele mele, ursii se feresc de potecile si locurile umblate de oameni, insa ori acel urs era exceptia care confirma regula, ori acea poteca nu mai fusese calcata de bipezi, de ceva timp.

Ideea e ca in acel moment, am simtit adrenalina cum imi navaleste in vene si nu mi mai era nici frig, nu mai eram obosit, iar simturile imi erau intr-o continua alerta, la cel mai mic zgomot tresaream violent. Ar fi penibil sa zic ca nu mi-era frica, insa meritul meu a fost de a merge mai departe, cu mana inclestata pe butonul de pornire al mp3 player-ului de la telefon, dat la maxim, in ideea de a speria cu acele zgomote un urs flamand iesit de prin padure.

Poate daca as fi fost fumator as fi incropit o torta sau daca as fi un pseudo "supravietuitor" as fi avut la mine cremene, dar cum eram la o aruncatura de masina de civilizatie nu am considerat oportune asemenea lucruri.

Ideea e ca am ajuns la lac, complet inghetat, intr-o feerie de zapada si gheata, din care ies ca niste sulite, copacii uscati prinsi sub ape ca intr un peisaj sinistru. Totusi frumusetea acestui lac este inegalabila si ca un semn divin, intr o zi innorata, am primit o raza de soare ce a luminat suprafata inghetata a lacului.

 

Fara a sti macar ce-i aia "impartasanie" si fara a simti lipsa acestor lucruri, in acele momente am avut o elevatie spirituala demna de niste suflete mai putin realiste ca al meu si imbarbat de frumusetile acestui loc am pornit spre masina, fara a ma uita inapoi, cu o tolba plina de poze pitoresti.

 

Ca de obicei, drumul de intoarcere e mai scurt si mai lipsit de peripetii, asa ca am ajuns destul de repede la masina, manat si de amintirea acelor urme de urs, precum si de o foame respectabila.

Au mai ramas 2 anotimpuri: primavara si toamna, in care trebuie sa vad, sa inteleg, sa asimilez frumusetea acestui lac, inca ascuns bine de lipsa de respect a turmelor umane.

Dupa o scurta pauza datorata unui concediu binemeritat, revin cu ultima parte a trilogiei mele in materie de cinefelie si inchei cu ultimul fim din topul meu: Seven (1995), cu Brad Pitt , Morgan Freeman , Kevin Spacey .

Filmul prezinta 2 polisti, unul aproape de pensie (Morgan Freeman), la sfarsitul unei carieri prodigioase in cadrul fortelor de ordine, si celalalt (Brad Pitt), fiind la inceputul carierei, crezand inca in idealuri despre curatarea lumii de infractori si in misiunea nobila pe care o face zi de zi.

Aceste sentimente le sunt puse la incercare de un criminal in serie care comite o serie de crime odioase, ce denota o imaginatie bolnava si o meticulozitate ce nu le lasa prea multe indicii celor 2 politisti aflati pe urma sa. Tematica crimelor este una aparte, fiecare crima amintind de unul din cele 7 pacate capitale: lacomia, adulterul, mandria, invidia, lenea etc.

Cei 2 gasesc cu greu mici indicii, care de fapt se dovedesc a fi mesaje din partea criminalului ce ii trimite catre urmatoarea victima, la care ei ajung de fiecare data cu intarziere. Cand in sfarsit sunt aproape de a-l prinde, reusind sa il raneasca, acesta scapa si chiar are ocazia de a-l impusca pe cel tanar, crutandu i totusi viata.

Din acest moment, totul tinde sa capete o nuanta personala, iar personajul interpretat de Brad Pitt vede ca o adevarata provocare prinderea acestui criminal.

Totul pare extrem de simplu, cand acesta, plin de sangele altcuiva se preda nonsalant la politie, insa totul e departe de a fi terminat, deoarece pe lista neagra a acestui psihopat erau doar 6 victime, ramanand posibilitatea ca cea de a 7 a sa fi scapat.

Spre tragedia tanarului politist acesta este dus in mijlocul desertului pentru a primi un colet ce continea capul sotiei sale. Dupa cum era de asteptat el cedeaza si goleste incarcatorul in corpul criminalului interpretat de un Kevin Spacey aflat inainte de apogeul carierei dat de filmul American Beauty .

Un film dur, sadic, bolnavicios chiar, care totusi atrage prin suspans si un scenariu excelent. Aprecieri asupra temei filmului e imposibil sa fac, deoarece asemenea filmelor "Tacerea mieilor" sau "Hannibal" sunt in afara oricarei discutii normale.

Insa cum, nu doar lucrurile normale plac, poate si aceste 3 filme preferate de mine reprezinta o perversiune  cinefila.

In fiecare primavara, cand infloreste liliacul din curte, imi aduc aminte cu drag de momentele petrecute cu prietenii din copilarie, momente in care pe langa jocurile de atunci, ne gaseam timp pentru a cauta, in sutele de flori de liliac, acele "noroace" identificate ca florile de liliac cu 3,5,7,9 petale.
Strigatele de satisfactie si bucurie impletite cu senzatia de siguranta data de purtarea acelor talismane parfumate, bagate in san si scuipate cu spor dupa fiecare floare aruncata in tricou , toate aceste senzatii imi revin in minte si reusesc sa le retraiesc ca si cum ar fi aievea cand simt acel parfum diafan al florilor de liliac.
Orice intoarcere in timp este extraordinara, iar cea realizata in dimensiunea temporala a copilariei reprezinta o calatorie intr o lume inocenta, departe de tumultul zilei de azi, departe de orice problema, practic este ca o insula in mijlocul oceanului in care ai privilegiul de a lua cu tine toate lucrurile iubite.
Fara a fi florile mele preferate, liliacul reprezinta o poarta in timp si desi, an de an, sunt din ce in ce mai batran langa aceleasi flori cu acelasi parfum, senzatiile si amintirile rascolite sunt la fel de puternice si vii ca acum 20 de ani.

Al doilea film din topul meu este Pulp Fiction (1994), in regia lui Quentin Tarantino si cu o distributie de clasa: Samuel L. Jackson (Jules), John Travolta (Vincent), Bruce Willis (Butch), Uma Thurman (Mia).

Acest film are o desfasurare cronologica deosebita, fiind structurat in 4 parti principale, incepand cu o bucata de mijloc, care este impartita in doua, cea de a doua jumatate din mijloc fiind folosita la sfarsit. Marturisesc ca la prima vizionare, acest film este extrem de greu de urmarit si inteles in intreaga lui complexitate.

Filmul incepe cu un jaf intr un restaurant, insa acesta nu este finalizat, deoarece actiunea sare la prima parte, in care Jules and Vincent, 2 ucigasi platiti merg sa lichideze niste traficanti de droguri ce au avut proasta inspiratie sa il traga in piept pe seful lor – Marselus Wallace, un temut gangster local. Cei 2 isi fac treaba, insa sunt la un pas de moarte cand unul dintre traficanti trage asupra lor tot incarcatorul, fara a-i nimeri insa.

Actiunea se deplaseaza la episodul 2, in care Vincent scoate in oras sotia sefului, acelasi temut Marselus. Intalnirea decurge bine si normal, spre usurarea lui Vincent, care era cu frica de a nu calca pe bec, chiar cu sotia sefului; totul pana cand Mia ia o supradoza de heroina si intra in coma, singura solutie fiind o injectie cu adrenalina facuta direct in inima femeii. Mia isi revine si amandoi se inteleg ca aceasta patanie trebuie si va ramane doar intre ei 2.

Episodul 3 aduce in prim plan pe Butch, un boxer ratat ce este acontat de Marselus sa cada in repriza a 5-a, in vederea unor pariuri aranjate. Totul este stabilit, dar Butch nu si respecta promisiunea si isi face KO adversarul in prima repriza si trimitandu-l direct in lumea celor drepti. Evident ca atunci cand tragi in piept cel mai temut gangster local, singurul lucru inteligent de facut e sa speli putina, si asta cat mai repede. Totul era pregatit de iubita lui Butch, insa din nefericire aceasta a uitat ceasul lui, transmis din generatie in generatie, cu pretul a nenumarate sacrificii. Butch decide sa riste si sa se intoarca la locuinta sa, pentru a-si recupera ceasul. Aici da peste Vincent, pe care il omoara, dupa care da cu masina chiar peste Marselus. Acestia incep o lupta ce se termina in magazinul unor neonazisti homosexuali, ce decid sa ii foloseasca pe cei 2 la fanteziile lor sexuale. Butch reuseste sa scape si decide sa il scape si pe Marselus din chinuri, ceea ce ii aduce pe cei 2 intr un armistitiu temporar, boxerul avand 24 de ore sa paraseasca orasul. Pentru totdeauna.

Episodul 4 ii aduce din nou in prim plan pe Jules si Vincent, imediat dupa ce i au omorat pe cei 3 traficanti si au luat pe cel de al patrulea ca ostatic sa il prezinte lui Marselus. Pe drum, insa Vincent impusca neintentionat in cap ostaticul, distrugand interiorul masinii. Practic situatia devine disperata, ei fiind intr o masina plina de sange, cu portbagajul plin de heroina si ei cu un intreg arsenal de arme asupra lor.Jules decide sa opreasca de urgenta la un prieten de-al lor, interpretat chiar de Tarantino si cheama prin intermediul lui Marselus, artileria grea- un specialist in a face oameni si lucruri sa dispara. Totul se incheie cu bine pentru cei 2 gangsteri, insa raman si fara masina si fara haine, dar cu 2 genti pline de bani si heroina.

Filmul se termina cu continuarea jafului, de la inceputul actiunii, jaf in care sunt prinsi si cei 2: Jules si Vincent, ce erau la o cafea in izmene. Jules decide sa le dea jefuitorilor toti banii pe care ii avea la el, pentru a le cumpara viata si a-si cumpara el insusi biletul de iesire din lumea ucigasilor platiti.

Un film extrem de complex, extrem de lung (peste 2 h jumatate), dar captivant si de o calitate actoriceasca remarcabila. In opinia mea este cel mai bun film, din punct de vedere regizoral, cu o desfasurare incredibila a faptelor, realizata tocmai pentru a sublinia anumite lucruri.

Nu as vrea sa cataloghez aceste 3 filme intr o anumita ordine, deoarece sunt la fel de reusite, in opinia mea fiind extrem de greu de desemnat un castigator. Cel mai simplu e sa le prezint in ordine alfabetica .

 

Fight Club (1999) – un film cu Edward Norton (naratorul) si Brad Pitt (Tyler Durden) in care este prezentata povestea unui tanar new yorkez (E. Norton) prins in tumultul unei vieti terne, robotizate. Totul este programat: trezirea la aceeasi ora, acelasi servici, aceeasi pauza de masa cu aceeasi mancare, aceleasi accidente de masina pe care el trebuie sa le ancheteze, aceeasi mobila cumparata transformandu-se intr-un "Ikea boy".

Aceasta monotonie echivalenta cu nefericirea si lipsa unui tel in viata se transforma in insomnii si astfel tanarul incepe sa confunde viata reala cu visele sale,  lipsa critica de somn ducand la o confuzie totala.

Intalnirea lui cu Tyler Durden (B. Pitt) aduce schimbarea mult asteptata si dintr un functionar contopist se transforma in membrul fondator al clubului de lupte "Fight club", un club secret in care oamenii se luptau intre ei doar pentru a se elibera de stresul zilnic, de ura, de monotonie, de neajunsuri. Orice nou venit trebuia ca in prima seara sa se lupte pentru a fi acceptat in club, iar singura regula a acestui club era: "Nu vorbiti despre Fight Club".

Amploarea acestui fenomen atinge cote nebanuite, in alte mari orase americane fiind infiintate sucursale "Fight Club", iar Tyler organizeaza o mica armata in cadrul unei case parasite in care cei 2 membri fondatori ai clubului s-au mutat, dupa ce apartamentul naratorului a sarit in aer.

Scopul acestei mici armate era declansarea anarhiei impotriva sistemului, prin amplasarea de bombe artizanale de mare putere in sediile celor mai mari corporatii bancare si de asigurari.

In incercarea de a opri acest act terorist planuit de catre Tyler, personajul principal (naratorul) merge din oras in oras pentru a-l gasi pe acesta. Totul devine tot mai neclar, in sensul ca toti membrii de Fight Club il identifica pe narator cu Tyler Durden ca fiind una si aceeasi persoana si astfel personajul nostru isi da seama ca sufera de o schizofrenie avansata, el fiind in spatele tuturor lucrurilor rele facute de ceea ce el credea ca este o alta persoana, fiind doar o dedublare a personalitatii sale.

In incercarea disperata de a opri totul decide sa si ia viata, impuscandu se in cap. Insa incercarea sa resuseste doar sa omoare imaginea sa imaginara (pe Tyler) si in acelasi moment vede cum toate cele 9 bombe artizanale explodeaza provocand prabusirea a 9 zgarie nori.

Totul se incheie cu o foarte scurta imagine a unui penis, aluzie la actele de sabotaj facute de el in timpul in care lucra la cinematograf, cand introducea in cadrul unor filme de desene animate, scurte cadre de imagini porno, ce bulversau asistenta.

Mentionez ca de abia la a 5 a vizionare a acestui film am reusit sa observ acest cadru final, iar mesajul filmului l-am inteles de abia dupa a 4-a vizionare. Ramane un film dur, cu un mesaj clar, impotriva plafonarii propuse de societatea actuala, care te indeamna doar spre o existenta terna, in care lucrurile materiale primeaza, uitand ca bucuriile adevarate si fericirea nu pot fi cumparate.

Ca toti ne am obisnuit sa stam cu curul in masina si daca s-ar putea am face cumparaturile din masina, am merge la bar cu masina si am urca pe munte, tot in masina.

Nu neaparat de lene, dar si eu sunt de acord cu asta, atata timp cat esti in criza de timp, scurtarea timpului prin folosirea excesiva a masinii devine foarte practica.

Astfel am reusit identificarea unui traseu ce ti permite urcarea pe Ceahlau, pana la cabana Dochia cota 1800, in 6 ore, cu plecare si sosire in Piatra Neamt.

Astfel sunt 40 km de asfalt pana in Bicazu Ardelean, unde se face la dreapta spre satul Bistra, chiar inainte de primarie. Dupa vreo 3 km de drum comunal asfaltat se intra pe macadam inca 10 km pana la capatul satului Bistra dupa care la o intersectie se face la dreapta spre schitul Stanile, pe un drum forestier, in stare destul de buna, insa cu mici portiuni unde paraiele si au facut de cap.

Dupa inca vreo 7 km se ajunge la Stanile, intr o poiana superba de unde se vede "Zidul Stanilelor", o adevarata cetate ce pare imposibil de cucerit. De aici, de la cota 1250, drumul se continua pe langa culmile muntoase cu un drum forestier din ce in ce mai greu de parcurs pana aproape de cota 1400, unde dupa inca 3 km parcursi esti nevoit sa abandonezi comoditatea masinii si o iei la pas.

De aici incepe urcusul prin padure, si in afara de vreo 20 min de traseu mai dificil, se ajunge chiar sub Ocolasul Mic, de unde incepe mersul prin paduricea de jnepeni, pe langa limita Rezervatiei de Stricta Protectie. Dupa inca 40 min de mers, cu un traseu aproape fara diferente de nivel, se ajunge la cabana Dochia, punctul terminus al oricarui turist ce strabate platoul alpin al masivului Ceahlau.

Cu tot cu o masa, de preferat tochitura , imperios necesara dupa efortul depus si o bere rece, acest traseu duce timpul necesar inaltarii spirituale, la 6 ore memorabile si extrem de placute.

 

Multi oameni se intreaba ce le rezerva viitorul si ar dori sa stie ce ar trebui sa faca, sa zica ca totul sa le mearga bine, sa evite neplacerile, accidentele, bolile si alte necazuri. La fel, orice om si-ar dori sa poata da timpul inapoi sa poata repara anumite greseli, sa poata spune unele cuvinte unor persoane disparute in neant sau pur si simplu sa retraiasca anumite momente fericite.

Incerc sa fiu exceptia care confirma regula si spun ca nu sunt de acord cu cele de mai sus, incercand sa ma limitez doar la trrairea prezentului. Chiar daca nu as fi de acord cu prezentul, tot nu as avea de ales, deoarece limitele actuale ale cunoasterii nu permit calatoria in timp, desi dupa predictiile din cartile SF totul indica acest lucru ca fiind posibil in viitor.

Pana la urma, scriitorii SF sunt niste vizionari care reusesc sa vada in viitor, fortand limitele imaginatiei, fiind priviti de contemporanii lor cu un scepticism demn de o cauza mai buna. Recent am vazut topul inventiilor realizate pana acum, prezentate initial in serialul SF Star Trek si la care la acea data erau doar de domeniul SF si va pot spune ca nu sunt putine la numar.

Totusi daca ar fi posibila calatoria in timp, de ce as vrea sa merg in viitor? Ce motiv as avea sa mai traiesc daca deja stiu tot ce imi va rezerva viitorul? Dupa mine asta ar fi cea mai mare tragedie pe care as putea sa o traiesc. Sa iti stii viitorul e ca si cum ai trai degeaba, uitandu de la ceas si asteptand clipa cand se va intampla urmatorul lucru programat, dar pe care tu il stii deja. Surprizele, de orice fel, nu vor mai exista, bucuriile vor fi sterse deoarece stii deja motivul acelei bucurii, suferintele nu vor mai exista, deoarece ai aflat deja ca persoanele iubite nu mai exista din momentul in care ti ai aflat viitorul. Practic toata viata viitoare va fi rezumata la clipele in care iti vei afla viitorul si orice incercare ulterioara de a modifica in bine, lucrurile rele din acest viitor, va duce exact la acelasi viitor deja scris.

Iar trecutul, ceea ce deja s-a scris, ce motive as avea sa il rascolesc? Orice actiune, vorba, realizare de -a mea, a fost la timpul respectiv cea mai buna solutie luand in calcul vectorii acelui moment. Cu siguranta, ca fiecare an trecut si fiecare fir alb aparut inseamna o mai mare intelepciune si experienta de viata, dar nu regret nici macar o singura decizie din trecut. Apoi chiar si un singur cuvant modificat in trecut ar modifica prezentul si tot ce ai in acest moment ar putea dispare din peisaj. Nu cred ca e o persoana care sa doreasca sa repare o greseala din trecut, oricat de mare ar fi, deoarece ar insemna pierderea identitatii si transformarea in altcineva.

Filozofarea pe aceasta tema este practic nesfarsita, iar opiniile si ideile sunt nelimitate. Ceea ce ne ramane concret, in acest moment, e timpul prezent, pe care incercam sa il facem cat mai bun, fiecare prin mijloacele lui.

Acest "Carpe Diem" mi se pare cel mai bun motto de viata si atata timp cat te bucuri de viata si in fiecare zi faci tot posibilul pentru a trai la maxim poti privi spre viitor cu incredere si spre trecut fara regret. Fiecare clipa trecuta este traita altfel de fiecare persoana si se spune ca oamenii care cad cativa zeci de metri si au doar cateva fractiuni de secunda la dispozitie, reusesc in acele momente sa vizualizeze si sa traiasca extrem de multe lucruri, de parca ar dura o vecie acea cadere. Evident asta o spun oamenii care cad, dar mai si norocul sa supravietuiasca si sa povesteasca aceste lucruri.

Contorizarea acestor clipe este facuta de banalul ceas, un instrument inventat de prin secolul 13, dar devenit indispensabil secolul trecut. Totdeauna mi au placut ceasurile elegante, clasice, fara zeci si zeci de rotite, ecrane in miniatura si alte zeci de optiuni. De asemenea nu ar fi de uitat nici ceasurile ce valoreaza o avere, din aur, platina si placate cu diamante, insa pentru a nu renunta la inaltarea mea spirituala din randul turmei, incerc sa nu devin sclavul unor obiecte.

Pana la urma ceasul este o necesitate si un cadou perfect in orice situatie, iar un asemenea ceas cred ca ar place oricui: http://time24.ro/seiko-mens-watch-arctura-srnp-p-3230.html , fiind simplu, clasic, cu un design futurist, iar pretul fiind unul acceptabil pentru un ceas marca Seiko .

Mai sunt doar 2 etape si lupta e extrem de stransa in batalia pentru primul loc, mai ales dupa victoria meritata a Urziceniului asupra lui Dinamo. De fapt Dinamo a castigat extrem de putine meciuri din cele jucate pe bune, si alea cu ajutorul arbitrilor probabil.

Dinamo mai are 2 meciuri: cu Argesul ce probabil va fi retrogradata pe motiv de spaga, ca sa dea un exemplu cica, si cu Brasovul, care dupa egalul de vineri, cu Otelul, nu mai are vreo speranta sa prinda vreo cupa europeana . Aceste 2 meciuri sunt ca si castigate in opinia mea, deci 6 puncte pentru dinamovisti.

Urziceniul mai are 2 meciuri, extrem de dificile, in opinia mea. Primul la Timisoara, care se poate transforma, joi 20 mai 2009 dupa decizia TAS de la Geneva, intr o adevarata finala a campionatului si la Steaua care desi declara prin Minimo Giginho ca ii va da punctele, s-ar putea sa lupte pentru ultimul loc de Europa League .

Timisoara, care nici la ora asta nu inteleg de ce a facut 2 blaturi cu dusmanul de moarte – Dinamo, pare extrem de sigura ca isi va primi cele 6 puncte inapoi si astfel va trece pe primul loc, in fata Urziceniului si a lui Dinamo, va juca pe bune, fara indoiala cu Unirea, iar ultimul meci il va juca la Brasov, unde nu intamplator, Iancu il lauda in fel si chip pe Lucescu jr .

Perversitatea conducatorilor din fotbal este extrema, iar acesti bani promisi de UEFA le au luat mintile tuturor, fiind depasite orice limite de bun simt sau legale.

Eu as prefera sa ia Urziceniul campionatul, iar daca nu se poate macar Dinamo sa fie. Timisoara prin cele 2 infrangeri intentionate in fata lui Dinamo nu are ce cauta pe 1 loc la final, desi niciodata nu se stie. 

De o perioada buna de timp, experimentez soiuri noi de vin in credinta ca nu ai cum sa stii cel mai buna vin, daca nu le ai incercat pe toate. Sau macar alea care nu sunt la 4 lei/2 litri si scrie pe ele ca facute pe baza de vin.2 vinuri care m-au impresionat placut sunt: Francusa de Cotnari si Chardonnay-ul 3 ha de Murfatlar. Prima la 25 lei/ sticla , a doua la 37 lei/sticla, pret de Laguna .

Ambele vinuri albe, seci si cu o mare disponibilitate pentru o bauta de cursa lunga. Francusa pare un vin mai popular si mai usor de baut, insa sufera la ceea ce oenologii numesc "tipictate" avand un gust placut, insa greu de definit.

Chardonnay-ul in schimb este un vin de colectie cu o tenta eleganta si usor identificabila. Si anii de vechime, 6  la numar pentru vinul de Murfatlar sunt un plus la tarie si gustul aparte.
Ambele vinuri le recomand cu incredere oricarui bautor de vinuri albe seci.

Alt vin care m-a surprins extrem de placut a fost Chardonnay-ul de Prahova Valley, diferit de cel de Murfatlar, mai ales prin tarie; pana la urma Soarele straluceste mult mai mult in Dobrogea decat pe Valea Prahovei . Si pretul este un atu pentru acest vin, doar 20 lei/sticla, tot in Laguna.

La categoria opusa ar fi un Premiat de Husi si un Sauvignon Blanc- Villa Vignum de Africa de Sud, vinuri albe seci, insa destul de neplacute la baut. Cel de Husi extrem de aspru si cu aroma nplacuta de butoi nespalat, iar cel din Africa de Sud, cu o tenta clara de sulfiti in exces.

Astazi am gustat din nou, Lacrima lui Ovidiu – 5 ani, si ca si prima data, am ramas socat pe gustul extrem de dulce. E ca si cum ai bea sirop nediluat si cu ceva grade serioase. Nu vreau sa ma pronunt inca asupra lui, deoarece maine il voi servi asa cum scrie la carte: 4-6 grade C, pahar de maxim 100 ml si cu gura ingusta.

Astept pareri si opinii.